• www.adoptiv.ro
  • Suntem pe Facebook

Un blog despre copii adoptivi și mame adoptive

Valorile familiei se învată sau se mostenesc? De la cadoul de 8 martie la săru' mâna

Updated: Jul 13

E 8 martie... ar fi trebuit să mi se spună La mulți ani, mama. Nu mi s-a spus (anul acesta)


Cea mare e plecată de acasă de o lună... A ieșit pe ușă plină de ură spunând că niciodată nu-și va cere scuze pentru ce a făcut, că nu îmi va mai spune mamă niciodată, că nu merit acest nume... Nu mă întreba de ce, pentru că încă nu am descoperit de ce nu (mai) merit acest nume. L-am meritat ani de zile, pe vremea când eram mami, pe vremea când eram totul pentru copilul meu, pe vremea când împrumuta bani să-mi ia flori de ziua mea și îmi făcea desene...


Cea mică a pregătit o felicitare la școală, dar... a uitat să mi-o ofere. Așa a uitat și de Crăciun, a uitat și de ziua mea... Și da, recunosc, le-am așteptat. Draga de ea nu știe, nici după ani de zile trăiți alături de mine, ce înseamnă să ai o mamă... Tot mutată de colo-colo, de la naștere și până acum, nici măcar acum nu percepe clar că femeia care o crește, o îmbracă și o hrănește îi este mamă. Nu zic mamă pentru totdeauna, pentru că experiența mea nefastă cu fata cea mare mi-a arătat că nimic nu e veșnic, nici măcar rolul de mamă, căci până și pe acesta îl poți pierde la un moment dat dacă al tău copil nu te mai dorește.


Și mamele așteaptă...


De Crăciun, eu, mama, le-am pregătit cadouașe sub brad, cu fundițe, hârtie colorată și sclipici, ca întotdeauna. S-au bucurat de ele, au transmis un mulțumesc în treacăt moșului, dar... nici uneia dintre fetele mele nu i-a trecut prin minte că și eu, mama, care umblasem prin tot orașul zile întregi să le găsesc darurile dorite, așteptam de la ele o felicitare făcută de mâna lor, o urare lăsată sub brad, o ciocolată, orice, la urma urmei un mic gest prin care să-mi arate că le pasă, că se gândesc la mine, că au și ele ceva de oferit în dar... Dar... darul nu a venit niciodată de la ele.


Am încercat să le inoculez și eu lor tradițiile de familie, ca, de zilele noastre sau cu anumite ocazii, să ne pregătim reciproc mici gesturi amuzante, să ieșim în oraș să sărbătorim la o pizza sau ne lăsăm una alteia diverse surprize. Am încercat, nu s-a prins...




Mama era eroina mea în copilărie


Când eram copil, aveam un real cult pentru mama. La fiecare 8 martie sau la ziua ei, colindam orașul în lung și-n lat după un cadou sau un mărțișor mai special pentru mama.


Eram clienta fidelă la Fondul Plastic, unde se știe, existau întotdeauna niște chestii mai cu ștaif, create de artiștii din oraș. Strângeam bani un an întreg pentru cadoul pentru mama!


Luam o prostioară de câțiva lei, dar o luam, era pentru ea, personalizată, încărcată de simboluri și de iubire, dându-i toată atenția mea într-o zi pe care chiar o consideram specială. Mama le găsea pe masă dimineața sau când venea de la serviciu, era fericită și se lăuda la toată familia cu gestul copilului ei.


De la o vârstă, mi-am descoperit și veleități artistice, ca atare în fiecare an - dar absolut în fiecare an! - cadoul meu devenise tradiție și era creat handmade, de mâna mea: desenat, pictat, dichisit, neapărat cu o poezie scrisă de mine alături sau cu o compunere pentru mama... Nu copiam niciodată texte sau poezii gata scrise din cărți, ci erau creația mea. (Și, drept să spun, mă pricepeam.) Erau pentru ea, pentru mama și le ține și acum prin cutiile de amintiri...

Săru' mâna se spune la... ”doamna de serviciu”


Ele, copilele mele... nu au deprins respectul pentru mama, de adorație nici nu se pune problema... Nu au învățat nici măcar să spună săru' mâna mamei mele - bunicii lor - acel salut pe care eu, în copilărie, îl adresam obligatoriu mamei, bunicii, mătușii. Salutul fetelor mele la intrarea în casă era doar Bună, Salut, Ce faci? dar niciodată - da, niciodată! - sărut mâna! Dar - știi ce-i culmea? - l-am auzit spus din gura lor... vecinelor de bloc, asistentei medicale de la cabinet, frizeriței sau... femeii de serviciu de la școală.


Din păcate descopăr cu uimire că fetele mele nu au învățat legile nescrise ale vieții de familie, nu au învățat ce preț suprem au mama sau bunica, nu au învățat ce înseamnă familia, nu au descoperit tradiția lor de familie, nu au descoperit ce pot face ele pentru mama lor.


Așa că întrebarea mea din titlu e retorică, pentru că, în cazul meu, de moștenit n-au putut să moștenească de la mine valorile, tradițiile, principiile de familie, iar de învățat, le-au învățat, dar atât de repede le-au uitat când au avut altceva mult mai facil - și greșit - la îndemână.


Da, poate în sinea mea sunt dezamăgită, poate chiar un pic invidioasă să văd azi Facebookul plin de declarații de iubire pentru mame. Așa că ce am să fac eu azi, de 8 martie? Am să mă duc să beau un pahar de vin cu mama mea - că am depășit demult faza poezelelor cu expresii frumoase - și am să caut prin sipetul ei de amintiri - că eu nu am așa ceva... - felicitările și scrisorelele de odinioară, ca să îmi amintesc ce copil talentat eram, ce copil iubitor eram!


Și, mai ales, ce mamă minunată am avut norocul să primesc de la viață... La mulți ani, mama!

Știai că există o zi internațională a adopției? Se sărbătorește în fiecare an pe 2 iunie. Nu am știut asta, poate voi ști de acum înainte...

50 views

Un blog despre copii adoptivi și mame adoptive

©2020 ADOPTIV.RO