• www.adoptiv.ro
  • Suntem pe Facebook

Un blog despre copii adoptivi și mame adoptive

Cum să faci un copil cu credit la banca... de spermă

Updated: Mar 18


Cu mulți ani în urmă, într-un moment de depresie personală că timpul trecea și nu-mi găseam jumătatea deși toate prietenele mele aveau deja copii și când familia nu mai știa cum să-mi abată gândul de la tristețe și singurătate, pe când psihologii erau o rara avis, a fost chemat acasă preotul din parohia noastră să discute cu mine... că poate-poate m-o mai liniști cineva...


Și eu visam pe atunci, pe la 20 și ceva de ani, că va veni ziua aceea minunată când voi iubi, mă voi căsători, voi face copii... Da, și eu visam la asta, pe cuvânt! Dar preotul - cu prea puține talente într-ale psihologiei umane și poate mai ales feminine - m-a certat de mama focului, să ies afară să-mi caut bărbatul, că lumea plină de bărbați, că rolul meu e să mă mărit și să-mi fac o familie.


Total de acord cu părintele, dar dacă ”bărbosul” suprem, de acolo de sus, atunci când m-a trimis pe lume, nu mi-a bifat căsuța măritiș în destin, ce-i de făcut?


Nu mi-am găsit omul la 18... nu a apărut nici la 28... la 40 nici pomeneală... Deci concluzia mea a fost: așa ceva nu există iar chestia aia ”ce-i al tău e pus deoparte” e o maaare gogoașă de aburit femeile singure!


Ok, acceptăm situația: fără măritiș în această viață, nu-i bai... Dar cu bebe cum rămâne? Nu ești femeie dacă nu faci un copil, nu?



Dacă nu s-a putut să fac copilul din împreunarea naturală dintre o femeie și un bărbat, cum zice la DEX, atunci hai s-o fac din împreunarea asistată dintre o femeie și un bărbat de la... bancă de spermă! Bărbat - vorba vine, de fapt o probă cât o eprubetă cu lichidul în care mi-am pus și eu speranțele că voi avea copilul meu.


Pe la vreo 38 de ani am bătut timidă la poarta unei clinici de fertilizare, cu 'jde mii de dileme și întrebări, de parcă ceream credit pentru casă! Oare se poate? Oare mi se va aproba cererea? Oare mă calific? Cum să mă duc eu să spun că vreau copil la eprubetă? Ce-or să spună medicii? Sunt femeie singură, cine îmi va accepta asemenea nebunie?


Pentru ce atâtea griji? Ai banii? Corpul tău încă poate? Atunci sus pe masă, madam!


O să râzi, dar nu doar eu am avut ideea asta, nu am fost eu marea eroină! Se practică, și, după ani de la experiența mea, am descoperit cât de multe femei au încercat acest lucru, câte au și reușit sau câte se gândesc la asemenea alternativă în caz de ”still single”, semn că trăim într-o lume în care nici măcar nu mai e nevoie de bărbați luați cu verighetă. Putem să cumpărăm unul - păstrat frumos în eprubetă - iar pe etichetă scrie: inseminare artificială cu donator de la banca de spermă.


Medicul nu s-a mirat, nu a făcut wow, nu m-a aplaudat, nu mi-a adus osanale, nu m-a felicitat de cât de curajoasă sunt, ci m-a trecut direct la aparat să vadă cum stau cu ovulele. Am, deci gata, o facem!


Când, cum și cu cine? Cu Dona Toru'. Așa îl cheamă pe tati.


Începe o procedură destul de anevoioasă, dar nu durează mult, depinde acum și de cum răspunde corpul, de vârstă etc.


Mai întâi mi s-a cerut o listă lungă de analize, multe analize specifice acestui pas, pe care nu le faci în mod normal, care au ridicat factura la câteva sute bune de lei. Analizele le-am făcut acolo, la clinică, într-o singură zi.


Din ele a reieșit că sunt ok, că ”încă pot”, doar că mai trebuie ajutat un pic organismul. Mai întâi să scap de niște chisturi ovariene pe care le tot duceam după mine de câteva luni - și s-au dus repede! - apoi am trecut pe tratament de fertilizare, prin care corpul meu să producă mai multe ovule, ca să aibă tati de unde alege!


După ce am plătit procedura - care per total a costat un pic peste 1000 de euro - mi s-a dat acces la banca de spermă din străinătate.




Un site al unor clinici partenere din Europa, la momentul respectiv nu exista nicio bancă românească (oare acum o fi?). Wow, bărbați pe alese, ca la matrimoniale, soro! O bază de date online, cu sute de nume, de fișe, pe ici pe colo mai apărea și o fotografie (foarte rar totuși, că doar nu-ți alegeai soțul), dar găseai acolo tot felul de informații despre viitorul tată, mai bine zis acele detalii care contau la inseminare.

  • Rasa - evident am ales caucaziană, deja făceam o chestie total atipică, să mă mai trezesc și cu vreun copil mulatru? Nici prea-prea!

  • Vârsta - ei, aici m-am înfipt ca pofticioasa, direct la sub 30 de ani, deh, când aș mai fi avut eu șansa sa fac copii cu un puști?

  • Țara de origine - am ales un donator din țările nordice, să fie blond cu ochi albaștri, visând la Făt Frumos, dar poate și la un background educațional și cultural trans-generațional inoculat în ADN, că poate vine pe lume gata educat ca afară, nu??

  • Profesia sau nivelul de educație - am ales un intelectual, sperând ca bebe să-l moștenească pe tata la IQ

În unele cazuri, existau și referiri sau chiar fotografii ale copiilor rezultați din folosirea acestui material reproducător - cum sună, parcă am vorbi de taurine! - și, credeți-mă, erau mulți ”tătici” pe listă, că aveai de unde alege. La ghici, desigur, că ce altceva știai despre ei? Știai tu ce fel de om este? Ce familie a avut? Ce viață are? Ce nevastă are acasă? Nu, nimic, tot ce alegeai era o probă cu niște specificații medicale. O fișă și atât, ca la un blind date.


Proba prețioasă a venit cu transport special în data de... direct la clinică.



În tot acest timp, vreo lună, două, eu mi-am continuat tratamentul de fertilizare, ce consta în injectarea unei seringi cu nu'ș'ce ser în fiecare zi la ora x, direct în burtă. Nu durea, acul era extrem de fin, și puteai să-ți administrezi singură doza. Am mai făcut câteva drumuri la clinică pentru monitorizarea procedurii - niște chestii tehnice de-ale medicilor, ca să vadă când e corpul meu pregătit sută la sută pentru marele eveniment!


Și a venit și ziua Z! Medicul m-a suit pe masă, a scos fiola magică și țâști! a golit-o unde-i era locul. A durat vreo 10 minute, oricum mai mult decât ar fi durat o partidă de amor de-adevăratelea. O echipă întreagă de medici și asistente mișuna prin fața mesei ginecologice cu ochii ”înăuntru”, dar asta e, nu era momentul s-o fac pe mironosița. Scopul meu era... să iasă cu ochi!


Am stat vreo jumătate de oră cuminte, să mă odihnesc într-o rezervă, să se prindă, după care medicul mi-a urat succes și drum bun spre casă!


Aveam emoții... Deja citeam pe siteuri specializate etapele unei sarcini. Am cumpărat vreo 2 teste de sarcină și așteptam momentul când puteam să le fac. (Nu puteam deja de a doua zi, trebuia să aștept un pic.) Cred că am făcut primul test după vreo săptămână. Și minune: era cu două liniuțe!!!! Eram însărcinată!!!


Toată familia afla deja vestea cea mare! Cred că aveam deja stabilit și numele copilului, și nașii, și tot ce trebuia pentru sosirea pe lume a boțului de aur. Vorbeam cu el în gând, îmi mângâiam burtica, deh, făceam tot ceea ce orice altă femeie ar fi făcut în situația aceasta... chiar dacă boțul nu avea decât câteva zile...


Dar minunea n-a durat... După vreo lună de la inseminarea artificială - o lună în care radiam de fericire - au apărut primele scurgeri de sânge. Am căutat pe net - unde altundeva? - și am văzut că, la unele sarcini, hemoragiile sunt normale în primele luni de sarcină. Informațiile citite m-au mai liniștit o zi, două, dar hemoragiile au continuat... deci a trebui să ajung la medic cu frica în sân.


Wow, bucurie! Mă duc la ecograf, o să văd copiluțul - mă rog, oușorul... - dar medicul l-a căutat și l-a căutat și l-a căutat... Mai întâi la un ecograf, apoi la altul mai performant, dar ouțul - nicăieri... Avort spontan, sarcină extrauterină, deci investiția n-a dat roade.


Test de sarcină iar... O liniuță... Stop joc... Copilul româno-nordic mă părăsise, nu mă dorea de mamă și a plecat după o lună... nici măcar el nu dorea să rămână cu mine... Traumă... lacrimi... depresie... Nu mai eram însărcinată...


După câteva luni, am decis să repet procedura: alți bani, altă distracție, dar eram decisă s-o fac. Însă uneori destinul lucrează cum numai el știe să se joace cu noi... Cu o zi înainte de a mă duce din nou la medic, pentru alte investigații în vederea unei noi încercări, m-am învârtit cu mașina pe polei și am aterizat direct în cap, cu roțile în sus pe marginea drumului. Mașina boț, service, bani, reparații, tot ce trebuie, dar lucrul ăsta m-a pus pe gânduri. Eu cred în semne, ca atare m-am întrebat: oare cineva acolo sus mă avertiza să nu o fac din nou?


Și n-am mai făcut-o. M-am oprit, acceptându-mi umilă condiția de femeie care nu va naște niciodată proprii ei copii.


Dar visul de a deveni mamă nu s-a stins nici odată cu avortul spontan, nici odată cu accidentul de mașină. Se înfiripa o nouă idee: ideea adopției...


#inseminareaetificiala #mamasingura #copileptobeta #donatorsperma #bancadesperma #donatoranonim #copilprininseminare

37 views

Un blog despre copii adoptivi și mame adoptive

©2020 ADOPTIV.RO