A doua cădere a Constantinopolelui? Nu! A viselor mele...
Mă trag din familie de intelectuali. Părinții mei cu facultate, au fost șefi toată viața, poziții bune, respectați, apreciați. Eu și fratele meu absolvenți ai celui mai bun liceu din oraș, apoi cu facultate. Fratele meu bine plasat la o multi-națională de top. Copiii lui absolvenți ai aceluiași liceu, ca din tradiție, și apoi absolvenți ai unor facultăți peste hotare. În mod normal, tot acolo visam să ajungă și copiii mei, să-mi calce de urme, să NE calce pe urme.
Colegii mei de liceu se lăudau cu copiii lor intrați la licee de top, cu Bac luat cu 10 sau printre primii, cu admiteri luate cu brio la cele mai tari facultăți din țară sau din lume. Eram toți de-o teapă, doar: am terminat liceu de top, am primit educație bună, am muncit, iată că se prefigura și a doua generație: copiii noștri de top. Am zis ”copiii noștri”? Pardon: ai lor!
Oana a luat notă de trecere la Evaluarea Națională și iată că veni și momentul mult așteptat al înscrierii la liceu. Cu o medie generală de 8 în cei 4 ani de gimnaziu, la care își lăsa amprenta nota 5 de la Evaluare, Oana abia ajungea la o medie de 5.50. Cu un an înainte, 5.50 era ultima notă de intrare la cel mai prost liceu din oraș. Râsul lumii să punem pe cererea de înscriere codurile celor mai bune licee, când Oana abia era la limita celor din coadă, dar ca să umplem cererea, le-am scris pe toate, sub ochii dirigintei. Aceasta m-a întrebat:
- De ce nu ați înscris-o la o profesională?
Parcă mi-a dat cu barosul în cap.... Ăăăăă, cum??? Copilul meu??? La școală profesională???? Nu, eu tot mai speram să fie liceancă. La cel mai prost, dar liceu să fie...
And the winner is... X ROȘU!
Când au fost publicate repartizările pe licee, Oana era singură în fața calculatorului, eu așteptând la telefon, de la ea, marea veste. Spune nedumerită:
- Ce înseamnă X roșu? Scrie că nu am fost repartizată la niciun liceu... Ce vrea să însemne asta?
Ați visat vreodată că picați în gol de la etajul 10? Eu da, de mai multe ori... și asta am simțit și acum, dar nu visam, ci se întâmpla aievea...
Păi ce să însemne, draga mamei, X roșu?
Că ți-ai semnat singură condamnarea la ratare... Nota pentru un an de vagabondaj și de chiul... media generală după un an de destrăbălare și gagicăreală... coronița pentru un an pe post de haimana încercând drogul, sexul și băutura la 13 ani... premiul binemeritat: un mare X roșu! Ca la ”Românii au talent”: zdrang - un X roșu pe pagina de repartiție. Zdrang - X roșu pe obrazul tău! Zdrang - X roșu la prima ta confruntare cu viața... Sorry: afară din scenă, vă rugăm!
A doua zi după eșec... Oana spunea senină că pleacă la o cabană să se distreze cu gașca... Nu i-am dat voie, ca pedeapsă...
A treia zi după eșec... Oana îmi cerea bani pentru a ieși în oraș cu iubitul. Nu am vrut să-i dau, tot ca pedeapsă.
Ca răspuns, mi-a închis telefonul în nas și m-a bombardat cu mesaje scrise cu majuscule că mă urăște... că sunt demnă de ură... că sunt a dracului... că așa știu eu să-i stric eu ei... Oare ce? Visele? O, nuuuu! Relațiile!!!
Pentru ce atâta ură, așadar? Pentru că am avut tupeul să îl sun pe ”iubitul” ei de 18 ani - elev la o școală profesională mizeră din oraș, băiat de condiție modestă cu care se înhăitase de vreo jumătate de an - ca să-i cer cumva și lui socoteală pentru ce a putut ajunge Oana mea alături de el. O ratată... O nimeni... Singura elevă din școala ei care n-a intrat la liceu... Nici măcar pe ultimul loc de la ultimul liceu de pe listă, unul, evident, de reputație proastă... da, nici măcar la coada listei...
Copilul meu iubit, de la care visam cândva o carieră de succes, un liceu bun, de tradiție, ca toți din familie... era acum sub coada listei, rămasă de căruță... rămasă pe din afară... fără vise... fără viitor... fără direcție... fără ambiții... fără nimic...
Acum, la câteva zile după eșec, umblă până târziu fleaura prin oraș, să se relaxeze... în timp ce eu, mama, acasă, îmi ling rănile și îmi privesc visul terfelit în noroi...
A dracului palmă peste orgoliu...
A dracului cădere în gol...